Delta Dunarii in august 2015

In perioada 19-23 August 2015 am organizat o iesire pe traseul Tulcea – Crisan – Mila 23 – Eracle – Lopatna – Sontea – Sontea Lata – Fortuna – Baclanesti – Nebunul – Cot Candura – Mila 36 – Tulcea.

Au fost cateva zile superbe cu apa calda numai buna de baie, foarte mult peste, atat pe masa cat si in carlig, voie buna, pasari cu miile, relaxare si, probabil, cea mai buna mancare din Delta, gatita de Victor si Florea, echipajul de pe Vaporul Teodora.

DSCF4223header

In prima zi am dormit pe vapor in zona portului Tulcea Aval, urmand ca dupa ce ne strangem toti sa plecam la prima ora de dimineata. Asadar, dupa o seara plina, cu visinata, narghilea, pui la ceaun cu cartofi prajiti si mujdei din plin, ne-am trezit cu primele raze de lumina si am plecat in mars spre Crisan. Pe drum, un vultur codalb s-a apropiat pana la cativa metri de vapor si a zburat pret de cateva minute pe langa noi. O adevarata desfatare.

DSCF4101

De la Crisan am cumparat peste si am plecat spre Garla Lopatna, locul unde urma sa petrecem restul zilei. Acolo stiam un loc foarte bun pentru biban, rosioara si stiuca. Asa ca am prins o grama de stiuci pana pe la 2-2.5kg bucata, sute de bibani si la fel de multe rosioare. Echipajul ne-a gatit bors de peste si caras prajit cu mujdei frecat cu rosii. Adevarate delicii.

 

Vineri am plecat usurel pana in zona Sontea Lata, unde am petrecut restul zilei. Apa era numai buna de baie, iar stiuca parea sa fie in elementul ei. Au fost perioade cand luam cate o marlita la fiecare lanseu.

Sambata si duminica dimineata le-am petrecut in apropiere de Fortuna 2, tot pe Sontea. Aici carasul si ciortanul trageau cum nu am mai vazut de ani de zile. Erau perioade cand nu reuseam sa pun a doua lanseta in apa. De aici ne-am plimbat de mai multe ori pe Lacul Fortuna, Baclanesti, Canalele Razboinita, Vacaru, Fortuna 1 si pe Sontea. Am vazut mii de pelicani, de care ne-am apropiat pana la cativa metri cu barcile, lebede, pui de lebede, starci pitici, starci de noapte, lisite, rate, starci cenusii, pescasi albastri, un erete de stuf, pescarusi, chire de balta si multe, multe alte specii.

 

3 thoughts on “Delta Dunarii in august 2015

  • 01/09/2015 at 8:44 am
    Permalink

    Eu nu sunt mîncător de pește și, cu toate astea, am mîncat acolo pește de 2 ori pe zi și mi-a plăcut foarte tare, ceea ce spune multe despre calitățile de bucătar ale lui Victor și ale lui Floricel. Am dormit excelent, am văzut o mulțime de păsări, unii dintre noi au pescuit cu mare aplicație și am avut un grup minunat. E o experiență pe care sper s-o repetăm și anul viitor.

    Reply
  • 03/09/2015 at 10:20 am
    Permalink

    O experienta pe care daca as numi-o deosebita ar fi un “understatement”. Am mai fost de doua ori in Delta Dunarii: odata la Sulina si odata la Sf. Gheorghe, dar nic una din vizitele anterioare nu se poate compara ca intensitate si experiente acumulate. Daca vrei sa iti faci o imagine despre ce inseamna Delta Dunarii cu adevarat o astefl de expeditie in care totul se desfasoara in mijlocul ei chiar cu micile inconforturi care apar pentru ca esti in mijlocul naturii, este cea mai buna optiune.
    Am avut niste gazde minunate care au completat pana la desavarsire, frumusetea peisajului si bogatia naturii cu o mancare excelenta si informatii si povestioare pe care nu o sa le auzi niciodata intr-un resort sau pe un hotel plutitor de lux; factorul uman face intotdeauna diferenta !

    Multumim si revenim !

    Reply
  • 13/09/2015 at 11:05 am
    Permalink

    Am avut parte, in august 2015, de o iesire minunata in Delta Dunarii, pe care o recomand oricarui iubitor de natura, aer curat si aventura. Eu m-am bucurat sa vad ca ajung sa fac cunostinta cu specii de pasari minunate, infinit mai multe decat orice pasaret saracacios din marile orase, asa ca imi doresc sa revin sa le regasesc si sa descopar altele noi. Multumesc, Dragos, Florica, Victor (mancarea gatita de voi a fost incredibila) si grupului interesant pe care l-am cunoscut!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *